sâmbătă, 18 octombrie 2014

Lasagna dulce cu dulma - dukan style


Daca sunteti cititori fideli ai acestui blog, probabil ati observat ca luna aceasta, in coltul din dreapta sus al blogului a aparut un banner publicitar pentru site-ul adiograsime.ro. Motivul acestei aparitii? Am inceput o colaborare cu acest site care comercializeaza produse dietetice, colaborare cu ajutorul careia am ocazia sa incerc cateva ingrediente cunoscute de mine doar din auzite: faina de konjac, pastele shirataki - din faina de konjac, eritritolul cu stevia, precum si crema de cocos, laptele praf cu 0.1% grasime si cateva esente mai deosebite: de ananas, de ciocolata, de alune cu frisca, de caise, de nuca, de piersica, de nuca de cocos. Aceasta colaborare nu ma conditioneaza sa fac reclama mascata produselor, ba chiar am fost rugata sa-mi exprim parerea sincera.



Azi prezint pe blog prima reteta la care am folosit o parte din ingredientele primite.
Pentru ca este toamna si pentru ca dovleacul pentru placinta este acum pe toate tarabele, m-am gandit sa fac o lasagna dulce cu dulma, la care sa folosesc pastele shirataki in forma de lasagne. S-a dovedit a fi un experiment reusit, asa ca azi defilez cu el cu mandrie.
Aceasta reteta este conforma cu dieta Dukan - zile PL, incepand din faza de croaziera.

Ingrediente:
- 3 paghete lasagne shirataki
- 1 kg dulma (dovleac pentru placinta)
- 8 lingurite eritritol cu stevia (indulcitor granulat)
- 1 lingurita pudra de scortisoara
- 5 oua
- 250g crema de branza 0.2% grasime
- 1 lingurita esenta vanilie
- 200 ml lapte 1.5% grasime


Pastele shirataki nu contin gluten, soia, zahar si nici grasime. Ele se comercializeaza in pungute bine sigilate, deoarece sunt conservate in lichid. Nu au un gust al lor propriu, chiar daca la deschiderea pungutei veti sesiza un miros ciudat. Se clatesc bine cu multa apa rece, se scurg si apoi se pot folosi in mancare. Pastele vor imprumuta gustul mancarii.
Au consistenta elastica, chiar si dupa gatire indelungata, nu se rup usor, dar se taie foarte usor. Cand le mananci esti surprins de consistenta usor cauciucata, dar nu sunt deloc rele si te obisnuiesti repede cu ele. Sunt o alternativa foarte buna in dieta, pentru cei care duc lipsa pastelor.



Eritritolul cu stevia are consistenta zaharului si este foarte dulce. Trebuie folosit cu atentie, pentru ca indulceste foarte tare! Se comporta foarte bine la gatit, nu lasa gust amar in gura dupa consumare, ba chiar gustul dulce persista mult timp in gura dupa ce ati terminat de mancat. A fost o surpriza foarte placuta! ♥♥♥


 Am clatit bine foile de lasagne cu multa apa rece si le-am lasat la scurs intr-o strecuratoare.
Intr-un castron am amestecat bine cu un tel ouale cu crema de branza, 4 lingurite de eritritol si esenta de vanilie. La urma am turnat si laptele si am amestecat bine.



Dovleacul l-am razuit pe razuitoarea cu ochiuri mari, am adaugat 1 lingurita de scortisoara pudra si 4 lingurite eritritol, apoi l-am framantat bine cu mana pentru a-l inmuia.


Intr-o tava cu peretii inalti (20 X 30 cm), captusita cu hartie de copt, am asezat un strat de lasagna shirataki si peste ele am turnat 3 polonice medii de compozitie cu ou.


Am pus jumatate din dovleacul razuit, am nivelat bine si l-am acoperit cu un alt strat de lasagne shirataki.


Am repetat procedeul inca o data: lasagne shirataki > 3 polonice medii din compozitia cu oua > cealalta jumatate din cantitatea de dovleac razuit > lasagne shirataki.



La final am avut 3 straturi de foi lasagna shirataki si 2 straturi de dovleac razuit si framantat.
Deasupra ultimului strat de foi am turnat ce-a mai ramas din compozitia cu oua.
Tava astfel pregatita am bagat-o la cuptor, pe raftul din mijloc, la foc mediu spre mic pentru o ora si inca 30 minute la foc mediu spre mare.


Deasupra a prins culoare frumoasa, iar mirosul trezea tuturor mari pofte ♥♥♥


Nu am avut rabdare sa se raceasca si am taiat-o imediat. S-a taiat foarte frumos si usor, iar straturile se observa foarte frumos ♥♥♥



Dulce, buna, aromata! ♥♥♥


Este foarte buna si a doua zi!
Sa ne fie de bine!

Mainile tale ar trebui sa protejeze, nu sa pedepseasca. Ridica mana impotriva bataii copiilor

"Mainile tale ar trebui sa protejeze, nu sa pedepseasca. Ridica mana impotriva bataii copiilor" este o campanie de eliminare a ...

Cele mai vizualizate retete in ultima saptamana