vineri, 31 mai 2013

Sarmale din carne de vita, cu varza murata


Ce face omul cand nu mai poate de pofta? Sarmale!!! smiley6855.gif
Sarmale la dieta? De ce nu?
Pai cum sa scap eu oportunitatea asta? Vecina trebuia sa scape de varza din butoi, eu trebuia sa fac ceva cu carne de vita (ca m-a mancat undeva sa cumpar!) si uite asa ne-a iesit la drum de seara o oala cu sarmale.
Nu, nu sunt la fel de bune ca alea care plutesc in grasime, dar romanasul inventiv trece peste toate oprelistile si-si face pofta smiley6855.gif

Ingrediente:
***Sarmale:
- 2 verze murate mai mici sau o varza mare
- 1/2 kg carne tocata de vita
- 1 ceapa mare
- 250g ciuperci brune
- 1/2 cutie cubulete de rosii in bulion
- 2 linguri pasta de tomate
- sare si piper macinat
***Am adaugat in oala:
- 1 cutie cubulete de rosii in bulion
- 1 pahar vin alb
- 3 foi de dafin
- 1 lingura boabe de piper
- 2 linguri pasta de tomate

Am ales foile de varza pentru sarmale, iar ce-a ramas am tocat marunt si am stors bine de zeama.
Intr-un bol am amestecat cu mana carnea tocata, ceapa si ciupercile taiate marunt, rosiile in bulion, pasta de tomate, piper macinat si un pic de sare (pentru ca trebuie tinut cont ca si varza este sarata!).


Am format sarmalele si am pregatit ceaunelul. Pe fundul ceaunului am pus varza taiata marunt, pasta de tomate si rosiile in bulion. Am asezat deasupra lor sarmalele si am adaugat vinul, foile de dafin si boabele de piper. Am acoperit cu apa si am bagat ceaunelul la cuptor, la foc mic, pentru vreo 3 ore.
Dupa ce au fost gata, am oprit focul la cuptor si am lasat sarmalele sa se raceasca in cuptor peste noapte, ca doar sarmalele sunt mai bune a doua zi smiley6855.gif.
A doua zi ne-am infruptat din ele cu mare pofta si tare bune ni s-au parut smiley6855.gif




No, ce ziceti de sarmalele mele? Arata sau nu bine?
Dupa atata pui noua ni s-a parut ca mancam ambrozie smiley6855.gif
Reteta este conforma cu dieta Montignac - faza I si dieta Dukan - zile PL.
Sa ne fie de bine!

miercuri, 29 mai 2013

Rulada din piept de pui umpluta cu ciuperci si fasole verde


Rulada asta este foarte simplu de facut, arata tare bine in farfurie si este foarte gustoasa!
Da stiu, lauda-te caciula... ^_^ Pai daca nu ma laud eu, atunci cine? Cum sa nu zic de frumusetea asta de rulada?
A fost perfecta la cina langa o salata babana de legume crude, dar a mers foarte bine si la pachetel.
Reteta de fata este conforma cu dieta Dukan - zile PL si dieta Montignac - toate fazele.

Ingrediente pentru 4 rulade lungi cat palma:
- 2 buc piept de pui dezosat si fara piele (aproximativ 1kg)
- 3 fire ceapa verde
- 250g ciuperci brune
- 4 oua
- 150g fasole verde (eu am folosit congelata)
- 1 lingura boia dulce
- sare si piper macinat
***Sos:
- 2 ardei capia verzi
- 2 fire ceapa verde
- 3 linguri sos de soia
- 1 cutie cubulete de rosii in bulion
- 4 catei usturoi
- sare si piper macinat

Intr-o tigaie antiaderenta am calit ceapa cu sare si piper macinat dupa gust. Am adaugat si ciupercile taiate marunt si am lasat tigaia pe foc mic pana cand ciupercile si-au lasat zeama.



Ouale, batute un pic cu furculita, le-am turnat in tigaie peste legume si am amestecat mereu pentru a se coace bine. Am oprit focul si am lasat compozitia sa se raceasca.


Pieptul de pui l-am taiat in jumatate pe lung, apoi fiecare jumatate am crestat-o pe grosime astfel incat sa obtin o felie de carne. Am asezat felia de carne intre doua foi de plastic si am batut-o usor cu ciocanul de snitele pana am obtinut grosimea dorita.


Peste fiecare felie de piept de pui am presarat un pic de sare si piper, am pus un sfert din compozitia cu ciuperci si la un capat am asezat cateva pastai de fasole verde congelata.


Am rulat cu grija si am legat rulourile obtinute cu sfoara.
Am uns rulourile cu boia dulce si le-am asezat intr-o tava cu peretii inalti.


Peste ele am pus ardeiul capia si ceapa verde taiate marunt. Intr-un pahar am amestecat sosul de soia cu apa, iar amestecul obtinut l-am turnat in tava.


Am dat tava la cuptor, la foc mic pentru o ora.
Dupa o ora am scos tava din cuptor si am adaugat continutul conservei de rosii amestecat cu usturoiul tocat marunt, putina sare si piper macinat. Am reintrodus tava la cuptor si am mai lasat-o 20 minute.
La sfarsit arata asa:


Se poate servi alaturi de piure de conopida, cu o salata de cruditati sau simpla. Este foarte buna calda, dar si rece. Se feliaza foarte frumos, cu minim de efort si atentie. In sectiune arata foarte frumos!




Nu cred ca mai este nevoie sa precizez ca inainte de a fi feliata rulada, trebuie sa inlaturam sfoara, nu?
N-o sa va para rau daca incercati! Asta garantez!
Sa ne fie de bine!

luni, 27 mai 2013

Pasca fara aluat


Pasca nu am mai facut niciodata! Dar cum toate au un inceput pe lumea asta, iata ca ma afisez si eu pe blog cu o reteta de pasca fara aluat. Sursa mea de inspiratie este Laura Adamache - Pasca Dukan. La reteta ei eu am adus cateva modificari minore: nu am folosit gluten, in loc de lamaie am folosit esenta de lamaie, cantitatea de amidon si de iaurt nu le-am dublat chiar daca am facut portie dubla, iar albusurile nu le-am batut spuma.
A fost foarte buna!! Nici nu ma asteptam!! Voi repeta reteta in mod sigur, chiar daca Pastele a trecut de mult. Este moale, umeda, parfumata si spornica. Din ea am dus jumatate la mama acasa, iar cealalta jumatate ne-a ajuns doua zile la trei oameni. A fost foarte laudata de meseni!
Reteta de fata este conforma cu dieta Dukan - incepand cu croaziera.
Tava folosita de mine are 24 cm diametru.

Ingrediente:
- 800g branza de vaci degresata (eu am folosit Prodlacta 0%)
- 8 oua
- 150g indulcitor
- 200g iaurt degresat (eu am folosit Zuzu 0.1%)
- esenta de lamaie (dupa gust)
- 40g amidon
- 1/2 plic praf de copt


Am aprins focul la cuptor si l-am lasat sa se incalzeasca bine pana am pregatit compozitia de pasca.
Branza de vaci am pisat-o cu o furculita, apoi am amestecat-o cu iaurtul, indulcitorul, ouale intregi si esenta de lamaie (eu am pus 1 lingurita).


Amidonul l-am amestecat cu praful de copt, apoi le-am adaugat la compozitia semi-lichida.
Nu va speriati daca compozitia este foarte moale, aproape lichida! Asa trebuie sa fie ^_^.
Am turnat compozitia intr-o tava captusita cu hartie de copt. Hartia de copt am udat-o si apoi am stors-o bine de apa inainte de a captusi tava cu ea.


Tava astfel pregatita am bagat-o la cuptor, pe raftul de sus, la foc mediu, unde a stat pana a prins o crusta aramie deasupra. La mine a durat cam o ora si un pic. Timpul este insa relativ pentru ca timpii de coacere difera de la cuptor la cuptor. Va sfatuiesc sa verificati pasca dupa 40-45 minute si hotarati atunci daca este gata sau mai trebuie lasata.


Eu am lasat-o sa se raceasca in tava pana a doua zi, cand am servit-o la masa.


Asa arata in sectiune:




Gustoasa tare! O reteta care merita incercata!
Sa ne fie de bine!

sâmbătă, 25 mai 2013

Cozonacel cu ou rosu, pentru copii


Drept cadou de Paste pentru fetita si nepotul meu m-am gandit sa le fac cate un cozonacel cu ou rosu. Sursa mea de inspiratie este o poza foarte frumoasa de pe Pinterest.
Pentru coca am folosit reteta de cozonac de post.
Deasupra am uns cozonaceii cu ou batut si am presarat seminte de susan si de in.





Mi s-a parut o idee foarte frumoasa pentru un cadou, iar copii s-au bucurat mult ^_^.
Nu-i asa ca sunt dragalasi acesti cozonacei cu ou rosu?

joi, 23 mai 2013

Oua vopsite - Paste 2013


Stiu ca Sfintele sarbatori de Paste au trecut de mult, dar abia acum am reusit sa descarc pozele din aparat.
Iata cum am infrumusetat eu ousoarele anul acesta:





Cele ciocolatii, cu frunze, sunt primite de la nasa fetitei mele. Sunt colorate cu foi de ceapa rosie. Nu-i asa ca-s frumoase?


Oul cu linii colorate este un experiment. Am vazut pe Pinterest (vedeti poza AICI) ca se pot vopsi ouale cu bucati de matase naturata infasurate pe ele. Am gasit cateva cravate din matase 100% si am pus in aplicare proiectul. Dupa cum se vede, nu a fost un experiment reusit. ^_^.  Noroc ca am avut de anul trecut cateva benzi de plastic ce se muleaza pe ou cand il introduci in apa fierbinte ^_^.


Voi faceti experimente sau va limitati doar la o singura culoare/model?

marți, 21 mai 2013

Pui Macao


Este momentul pentru Provocarea secreta! Repartizarile luna aceasta au fost facute de Nicol - All day cooking si mi-a fost repartizat blogul Micuta bucatarie a Ramonei.
Desi blogul repartizat este un blog nou, deschis in 2012, am descoperit postate multe retete frumoase. Mi-a fost greu sa aleg o reteta cu care sa particip la provocare, nu pentru ca nu am avut din ce alege ci pentru ca am avut prea multe optiuni. Pana la urma m-am oprit asupra retetei Pui Macao pentru ca este o reteta gatita in stil asiatic si pentru ca este conforma cu dieta pe care o urmez. Am facut foarte mici modificari fata de reteta initiala, dar nu foarte importante: in loc de zahar am folosit indulcitor, in loc de piept de pui am folosit pulpe superioare dezosate de pui, am adaugat si 5 cm dintr-o radacina de ghimbir si nu am folosit praz pentru ca nu am gasit.
Multumim Ramona! A fost delicios!
Reteta de fata este pentru 4 portii si este conforma cu dieta Dukan - zile PL.


- 1 kg pulpe superioare de pui, dezosate si fara piele
- 5 catei usturoi
- 1 ardei gras rosu
- 1 morcov mare
- 1 telina mica
- 3 tulpini de telina Apio
- 5 cm radacina ghimbir
- 1 ceapa mica
- 2 linguri sos de soia (aliment tolerat)
- 2 linguri zeama de lamaie proaspat stoarsa
- 1 lingura indulcitor Sly
- 2 linguri otet
- sare si piper macinat
- 2 linguri ulei de masline (aliment tolerat)
- seminte de susan pentru decor - optional (atentie! nu sunt conforme cu dieta Dukan!)

Pulpele de pui le-am taiat fasii subtiri de un deget. Le-am stropit cu cele doua linguri de zeama de lamaie si am condimentat cu sare si piper macinat. Am amestecat bine, apoi am bagat castronul la frigider pana cand am taiat legumele.



Mancarea asta se face la foc iute si este gata in cateva minute, deci este OBLIGATORIU ca toate ingredientele sa fie pregatite si la indemana!
Morcovul, radacina de telina, tulpinile de telina Apio si ardeiul gras rosu le-am taiat bastonase subtiri, ceapa am taiat-o solzisori, usturoiul l-am tocat marunt, iar ghimbirul l-am razuit pe razatoarea cu ochiuri mici.



Am pus wok-ul pe foc mare si l-am lasat sa se incinga. Am turnat uleiul si am calit in el cateva secunde (!) usturoiul tocat marunt si ghimbirul ras fin. Imediat am adaugat carnea de pui.


Amestecand mereu, am lasat carnea sa se caleasca 3-4 minute, pana si-a schimbat culoarea.


Am adaugat peste ea bastonasele de morcov si de telina, precum si ceapa.


Este nevoie doar de 4-5 minute pentru ca legumele sa se inmoaie un pic.


Am adaugat telina Apio si ardeiul gras rosu si le-am dat si lor 2 minute sa se imprieteneasca cu celelalte ingrediente.


La sfarsit am adaugat indulcitorul, sosul de soia si otetul. Am amestecat bine, am mai lasat 2 minute si am oprit focul. Mancarea este gata! Ati observat ce repede s-a intamplat totul? Legumele sunt fierte dar sunt ferme, carnea este patrunsa cat trebuie si totul miroase fenomenal de bine! De gust ce sa mai zic!


Pentru meseni am presarat mancarea cu seminte de susan.



Eu am mancat fara seminte de susan, ca sa nu ma abat de la dieta :)


Foarte buna mancarea asta! Neaparat sa incercati!
Sa ne fie de bine!

Mainile tale ar trebui sa protejeze, nu sa pedepseasca. Ridica mana impotriva bataii copiilor

"Mainile tale ar trebui sa protejeze, nu sa pedepseasca. Ridica mana impotriva bataii copiilor" este o campanie de eliminare a ...

Cele mai vizualizate retete in ultima saptamana