Ce buna este placinta cu mere ♥♥♥
De-a lungul timpului am incercat tot felul de retete de placinta cu mere, dovada stand si retetele deja publicate pe blog. Acum cativa ani ma laudam ca am gasit reteta pentru cea mai simpla placinta cu mere, apoi pentru cea mai buna placinta cu mere , apoi am incercat reteta unei vecine Placinta simpla cu mere, a la Simona, ba chiar am facut Prajitura pufoasa cu mere si scortisoara - dukan style si Prajitura turnata cu mere - dukan style. Eram foarte multumita cu retetele incercate si cu rezultatele obtinute, prin urmare am tot repetat retetele astea, convinsa fiind ca ale mele cautari pentru placinta perfecta cu mere au luat sfarsit. Cat de tare m-am inselat!
Placinta frageda cu mere de azi mi-a dat peste cap tot clasamentul 😂
Ingredientele sunt cam aceleasi cu cele folosite la cea mai buna placinta cu mere, diferenta constand in cantitatile folosite si folosirea unturii in locul untului. Aceste modificari au ca rezultat o foaie frageda de placinta, usor crocanta si delicioasa ♥
Ingrediente:
***Aluat:
- 450g faina + 1 lingura faina
- 2 linguri cu varf untura de porc
- 2 oua
- 2 linguri cu varf smantana (20% grasime)
- 150 g zahar
- 1 plic zahar vanilinat (8 g)
- 1 plic praf de copt (10 g)
***Umplutura:
- 1,5 kg mere
- 1 lingurita scortisoara pudra
- 150 g zahar
- zahar pudra pentru ornarea de la final
Prima data am pregatit umplutura. Pentru asta am curatat merele de coaja si le-am razuit pe razuitoarea cu ochiuri mari. Peste mere am pus zaharul si scortisoara si le-am calit la foc mic pana cand s-a mai evaporat din zeama formata.
Merele calite le-am lasat sa se racoreasca pana cand a fost gata coca pentru placinta.
Am adaugat cele doua oua, zaharul vanilinat, praful de copt si zaharul. Am amestecat totul bine cu mainile.
Am aprins cuptorul (180 grade, caldura sus si jos, cu ventilatie) si l-am lasat sa se infierbante pana cand am "construit" placinta in tava.
Aluatul l-am impartit in doua bucati egale. Ambele bucati le-am intins, cu ajutorul unui sucitor, in foi subtiri, direct pe hartie de copt. Am avut grija sa intind foile la dimensinea tavii folosite (30 X 35 cm).
La final am presarat pe suprafata placintei zahar pudra.