Bunica mea, Dumnezeu s-o ierte, facea cea mai buna placinta cu mere din lume. Placinta mai buna ca cea facuta de ea nu am mancat nicaieri in alta parte. De cate ori mancam placinta de la ea ii spuneam " Neaparat sa ma inveti si pe mine sa fac placinta asta!" si ea imi raspundea " Hai tu, copila, sa te invat, ca n-o sa traiesc o mie de ani.". Am tot amanat momentul, gasind tot felul de scuze si sigura fiind ca bunica chiar o sa traiasca o mie de ani. Din pacate, intr-o zi m-am trezit ca bunica nu mai e si ca secretul si reteta celei mai bune placinte cu mere din lume s-a pierdut o data cu plecarea bunicii intro lume in care nu exista telefon, internet, nici macar posta. Atunci, in momentul ala, am hotarat ca este momentul sa fac ceva pentru a nu pierde o amintire atat de draga mie, cea mai vie si mai dulce amintire ce ma leaga de bunicuta mea. Am cautat ceva caiete ale bunicii in care sa se afle reteta, am intrebat-o pe mama daca are scris ea pe undeva sau daca macar isi aduce aminte, am intrebat matusile... Degeaba. Cu tristete ma gandeam ca este o cauza pierduta.
Intr-o zi, Lia ( Povesti culinare ) mi-a lasat un comentariu la o reteta postata de mine si pentru care ma inspirasem de la ea ( Cornulete fragede cu untura a la Lia ), in care ma invita sa verific si reteta ei de placinta cu mere, poate era ce cautam. Stiu ca atunci am vizitat blogul ei si am citit reteta, propunandu-mi sa o incerc cat de curand, apoi insa am avut altele de facut si am uitat de ea. Pana intr-o zi, cand mi-am adus aminte de ea . Am recitit reteta, mi-am adunat toate ingredientele sa le am la indemana si m-am apucat de treaba.
** Aluat:
- 500 g faina
- 200 g unt
- 1 ou
- 100 zahar
- 3 linguri smantana 20% grasime
- 1 plic praf de copt
** Umplutura:
- 100 g unt
- 2 kg de mere curatate de coaja si rase
- 100 g zahar
- praf de scortisoara
** In plus:
- 100g zahar pudra pentru presarat peste placinta fierbinte
Ingredientele sunt pentru tava mare din dotarea standard a aragazului.
Prima data am pus intr-o cratita toate ingredientele pentru umplutura si le-am calit la foc mic pana cand s-a evaporat toata zeama ce si-au lasat-o merele. Am avut grija sa amestec compozitia aproape continuu, pentru a evita lipirea ei de fundul cratitei. Dupa ce zeama s-a evaporat, am oprit focul si am pus cratita in camara, la rece, deoarece se intinde rece pe foile de aluat.
Intr-un bol am amestecat toate ingredientele pentru aluat si am obtinut un aluat fraged, ce nu se lipeste de maini. I-am dat forma de bila, l-am acoperit cu o punga si l-am bagat la frigider pentru o jumatate de ora.
Fiecare jumatate de aluat am intins-o bine cu sucitorul pe cate o foaie de hartie de copt si astfel am scapat de stresul ruperii foii la transferul ei in tava.
Dupa ce am scos-o din cuptor, am pudrat-o din belsug cu zahar pudra si am servit imediat pentru ca nu mai puteam de pofta. La ce mirosuri ne-au invadat casa in timpul coacerii, cine mai putea sa zica " Eu astept sa se raceasca." ?
Ma credeti sau nu, eu va spun ca atat de repede s-a "topit" placinta din tava, ca nici n-a apucat sa se raceasca de tot saraca. Prin urmare, am fost obligata sa mai fac una, la nici 24 de ore de la prima incercare .
Lia, sarut mana pentru reteta! Era exact ce cautam!