vineri, 14 august 2020

Tort la rece cu mascarpone si citrice


   Acest tort la rece cu mascarpone si citrice l-am facut in iunie 2019 pentru ziua de nastere a tatalui meu. Este un tort usor de facut, nu necesita coacere, este aromat si tare gustos ♥♥♥
   Pe internet, acest tip de desert mai este cunoscut si sub denumirea de cheesecake, iar variante  ale acestui tort la rece sunt foarte multe: cu diferite fructe, cu oreo, cu caramel, cu ciocolata, cu cafea, etc. Tata fiind fan lamaie, era logic sa-i fac un tort cu lamaie 😉 

Ingrediente:
***Blat:
- 200g biscuiti Petit Beurre
- 100g unt topit
***Crema:
- 300g iaurt grecesc gras
- 200g mascarpone
- 100g zahar pudra (eu am folosit zahar pudra cu aroma de citrice)
- coaja rasa de la o lamaie
- 250ml smantana pentru frisca (eu folosesc frisca vegetala Meggle)
- 10g gelatina
- 100ml zeama de lamaie proaspat stoarsa
***Jeleu:
- 100ml zeama de portocala proaspat stoarsa
- 100ml zeama de lamaie proaspat stoarsa
- 15g amidon
- 70g zahar
***Decor:
- felii de portocala





   Pentru crema am hidratat 10 minute gelatina in apa rece (50ml), apoi am pus-o peste zeama de lamaie, intr-un ibric, si am incalzit-o la foc mic pana cand s-a topit. Trebuie amestecata mereu. Nu are voie sa fiarba! Am lasat totul sa se racoreasca pana m-am ocupat de restul ingredientelor.
   Intr-un castron am amestecat iaurtul grecesc cu mascarpone, coaja de lamaie si zaharul pudra. Peste acest amestec am turnat zeama de lamaie cu gelatina si am amestecat iar pana cand mixul a devenit omogen.


   Intr-un alt castron am mixat smantana pentru frisca, pana cand am obtinut o spuma densa. Aceasta spuma am incorporat-o in mixul cu lamaie facut mai devreme.


   Pentru blat am maruntit biscuitii cu ajutorul unui facalet si i-am amestecat bine cu untul topit. Acest amestec l-am nivelat bine (avand grija sa apas cu putere) pe fundul unei forme rotunde de tort, cu diametrul de 21 cm, captusita in prealabil cu folie de plastic.
   Peste blatul de biscuiti am turnat toata crema cu lamaie facuta mai devreme, am nivelat frumos si am bagat tava la frigider.


   Jeleul l-am pregatit abia dupa ce tortul a stat in frigider cateva ore bune (vreo 5-6) si crema s-a intarit.
   Pentru jeleu am amestecat intr-o craticioara zeama de lamaie, zeama de portocala, zaharul si amidonul. Am pus craticioara pe foc mic si, amestecand mereu cu un tel, am lasat totul sa fiarba pana cand jeleul s-a ingrosat.
   In momentul in care s-a ingrosat, am oprit focul si am acoperit suprafata jeleului cu folie de plastic. Folia trebuie pusa exact pe jeleu, astfel se impiedica formarea unei pojghite la suprafata jeleului in timpul in care acesta se racoreste.
   Am lasat jeleul sa de racoreasca 20 minute (daca este lasat mai mult se intareste prea mult si nu mai poate fi nivelat frumos pe tort!), apoi l-am turnat pe suprafata tortului scos din frigider. L-am bagat inapoi in frigider pana la momentul servirii.
 

   In momentul servirii l-am scos cu grija pe un platou si am inlaturat folia de plastic. Peste jeleu am asezat cateva felii de portocala si gata 😊. Arata foarte frumos asa, simplu ♥♥♥


   S-a feliat foarte usor si frumos cu un cutit bine ascutit.


   A fost delicios ♥♥♥


   In poza de mai jos apare si o felie din tortul profiterol fara coacere pregatit pentru matusa mea, Lucia. Au fost doua torturi reusite si foarte apreciate ♥♥♥




   La multi ani, tati!!! Sa ne traiesti multi ani de acum inainte si sa fii sanatos! 🎉🎊🎉

Mainile tale ar trebui sa protejeze, nu sa pedepseasca. Ridica mana impotriva bataii copiilor

"Mainile tale ar trebui sa protejeze, nu sa pedepseasca. Ridica mana impotriva bataii copiilor" este o campanie de eliminare a ...

Cele mai vizualizate retete in ultima saptamana