joi, 5 iunie 2014

Tocanita de pui cu castraveti murati


De-a lungul anilor am tot auzit de tocanita asta, dar pana sa o vad la Zina, nu m-am incumetat sa fac si eu. Am modificat-o un pic, din cauza dietei, dar am pastrat ideea de baza din reteta Zinei. A fost delicioasa tocanita, prin urmare ii spun sarut mana Zinei pentru inspiratie si ii trimit ei imbratisarea mea virtuala din luna iunie smiley5370.gif
Nu doar mancarea asta m-a determinat sa o aleg pe ea pentru imbratisarea virtuala, ci si faptul ca Zina este unul dintre putinii oameni cunoscuti de mine in viata virtuala care a reusit sa mi se lipeasca de suflet, care isi face mereu timp sa-mi lase un mesaj frumos si sa citeasca in mod constant ceea ce scriu. O citesc la randul meu cu mare drag ori de cate ori posteaza ceva, pentru ca imi inspira liniste, calm, intelegere si bunatate.
Reteta de fata este conforma cu dieta Dukan - zile PL.
Draga Zina iata cum mi-a iesit mie tocanita de pui cu castraveti murati:

Ingrediente:
- 1 pui (1300g)
- 2 cepe
- 4 catei usturoi
- 3 linguri ulei masline
- 2 borcane (2 X 800g) castraveti in saramura (conservati de mine)
- 1 borcan (800g) conopida in otet (conservata de mine)
- 2 linguri pasta de tomate
- 1 lingura amidon de porumb
- sare si piper macinat

Prima data am scurs castravetii si conopida de zeama si le-am pus intr-un castron cu apa rece, la desarat. Am schimbat apa de doua ori in decurs de o ora.
Puiul l-am spalat, l-am taiat bucati si l-am "dezbracat" de piele.
Intr-o tigaie antiaderenta, cu peretii inalti, am calit bucatile de pui in ulei de masline, pana si-a schimbat culoarea. Am asezonat cu sare si piper macinat.


Cand carnea a devenit albicioasa, am scos carnea intr-un castron si am acoperit castronul cu un capac.
In grasimea ramasa in tigaie am calit ceapa si usturoiul taiate marunt.



Cand ceapa a devenit sticloasa, am adaugat pasta de tomate si am mai calit totul un minut.



Am turnat o cana cu apa si am adaugat in sos bucatile de pui. Am acoperit tigaia cu un capac si am lasat mancarica sa fiarba 15-20 minute.


Intre timp am taiat castravetii si conopida in bucati mai mici si le-am lasat la scurs un pic.
Dupa ce carnea a fiert 15-20 minute, am adaugat in tigaie bucatile de castraveti si conopida, am turnat inca o cana de apa calda, am amestecat bine, apoi am pus capacul si am lasat mancarea sa fiarba la foc mic aproximativ 40 minute. Bineinteles ca am avut grija sa amestec mancarea din cand in cand.




La urma am adaugat in tocanita amidonul desfacut in 3-4 linguri apa rece, am lasat mancarea sa mai fiarba un minut, apoi am oprit focul. Sosul s-a ingrosat un pic ♥
Am servit mancarea fierbinte.


Pacat ca imaginile nu pot reda exact mirosul si bunatatea tocanitei! A fost delicioasa! ♥♥♥


Sa ne fie de bine!

Mainile tale ar trebui sa protejeze, nu sa pedepseasca. Ridica mana impotriva bataii copiilor

"Mainile tale ar trebui sa protejeze, nu sa pedepseasca. Ridica mana impotriva bataii copiilor" este o campanie de eliminare a ...

Cele mai vizualizate retete in ultima saptamana