Luna trecuta m-am inscris pe lista permanenta a Amei (Ama in bucatarie), cea care a pus la cale un proiect foarte interesant numit "Provocarea secreta". In cadrul acestui proiect, blogurile inscrise primesc pe mail, la inceputul lunii, adresa unui alt blog culinar inscris. Dupa ce primesti acel mail, iei la puricat blogul respectiv si iti alegi o reteta pe care trebuie sa o reproduci si tu, urmand sa scrii pe blogul personal despre ea. Chestia este ca nu trebuie sa divulgi numele blogului desemnat pana cand nu postezi reteta aleasa pentru a fi incercata.
De ce m-am inscris? Pentru ca nu vreau sa mai cumpar reviste culinare. Prefer sa rasfoiesc un blog in care vad retete probate si explicate pe intelesul tuturor. Provocarea aceasta imi ofera posibilitatea de a descoperi bloguri pe care nu le-am vizitat niciodata si de a incerca retete noi si interesante.
Mie luna aceasta, in urma tragerii la sorti, mi-a fost desemnat blogul Irinei (Bucataria Irinei). Blogul ei este intesat cu retete care mai de care mai apetisante si marturisesc ca mi-a fost foarte greu sa ma opresc la o reteta. Am ales Chiftelute de ton cu mac pentru ca aveam toate ingredientele la indemana, pentru ca este conforma cu dieta Montignac (faza I) si pentru ca mi-au placut cum aratau in poza. Nu-mi pare rau ca m-am oprit la aceasta reteta pentru ca rezultatul a fost unul foarte bun si aspectuos. Eu am schimbat un pic cantitatile.
Am mai ales de pe blogul ei si am pus in lista "de incercat in viitorul foarte apropiat": Nucile umplute cu crema de nuci, Salam de biscuiti si Pui cu gorgonzola si nuci.
Ingrediente pentru 22 bucati:
- doua conserve de ton in ulei (170gx2)
- 100g unt la temperatura camerei
- 2 lingurite mustar (fara adaos de zahar)
- 2 linguri de smantana groasa
- 1 lingurita marar tocat
- sare si piper macinat
- 2 lingurite zeama de lamaie
- 50g mac
Am pus la scurs tonul din conserva, apoi l-am amestecat intr-un bol cu untul la temperatura camerei, mustarul, smantana, sucul de lamaie si mararul tocat. Am potrivit gustul cu sare si piper macinat.
Cu mana umezita cu apa am format bilute (nu prea mari, o lingurita plina) din compozitia cu ton, pe care le-am tavalit prin mac pana s-au acoperit pe toate partile.
Productia la hectar:
Chiftelutele le-am bagat la frigider, unde trebuie sa stea cel putin doua ore. Se servesc reci.
Sunt foarte bune si arata minunat. Constituie un aperitiv usor si cu siguranta veti impresiona cu ele daca va hotarati sa le incercati si voi.
O poza si cu sectiunea:
S-aveti pofta!