miercuri, 27 septembrie 2017

Salata de dovlecei copti pe gratar


Ideea am pescuit-o de la Dana si prima data ( pentru ca am refacut-o de foarte multe ori de atunci) am facut-o de curiozitate. Nu reuseam sa inteleg cum este posibil sa coci dovlecei intregi pe gratar si apoi sa faci o salata din ei. Pana nu am incercat si nu am gustat, nu credeam ca este posibil.
A fost cea mai buna chestie intinsa pe paine mancata de mine in ultima vreme ♥♥♥

Modul de lucru este simplu, la fel si ingredientele.

Ingrediente:
- 3 dovlecei (aproximativ un kilogram)
- 1/2 ceapa mica
- 2 linguri ulei
- sare

Dovleceii curati i-am copt pe aragaz intr-o tigaie-gratar. Se pot coace si la foc afara, pe o tabla. Nu s-au crapat la copt, chiar daca nu i-am intepat din loc in loc.


Dupa ce s-au copt pe toate partile, i-am pus intr-un castron acoperit si i-am lasat sa se odihneasca aproximativ o jumatate de ora. I-am curatat de coaja (se curata foarte usor) si i-am pus intr-o strecuratoare. I-am apasat cu o lingura, astfel incat sa-i storc cat mai bine de excesul de zeama.


Cantitatea finala este destul de mica, deoarece dovlecelul lasa multa zeama. Din trei dovlecei (aproximativ 1 kg - cantarit crud) mie mi-a iesit vreo 5-6 linguri de salata. Cam asa iese si dintr-un kilogram de vinete, deci nimic iesit din comun.
Pulpa de dovlecel stoarsa am tocat-o cu un cutit. Mi-a placut mult cum arata salata Danei si am vrut si eu sa fac la fel. Se poate toca insa si in vasul mixerului, rezultand in acest caz o pasta mai fina. Noua ne-a placut mult varianta "tocata din cutit" si sambureii sunt chiar foarte moi.


Am adaugat 2 linguri de ulei, o jumatate de ceapa mica tocata marunt si putina sare, am amestecat bine si...gata. Doar atat am avut de facut.


A fost foarte buna ♥♥♥ Are un gust usor dulceag si aduce cu salata de vinete (sau poate asa mi s-a parut mie?).


De post, dietetica, gustoasa, simpla, ieftina. Ce poti sa ceri mai mult?



Sa ne fie de bine!

Mainile tale ar trebui sa protejeze, nu sa pedepseasca. Ridica mana impotriva bataii copiilor

"Mainile tale ar trebui sa protejeze, nu sa pedepseasca. Ridica mana impotriva bataii copiilor" este o campanie de eliminare a ...

Cele mai vizualizate retete in ultima saptamana