luni, 25 septembrie 2017
Pestisori cu ceapa si sos de tomate
Sotul meu, mare pescar in timpul liber, mi-a adus intr-o zi o punga plina cu pestisori (caras, babusca).
Mie imi place foarte mult pestele, dar de curatat se ocupa doar pescarul. In timp ce curata i-a venit ideea sa facem "peste la conserva"din aceasta captura. Pentru ca aveam toate ingredientele necesare, inclusiv pestele curatat, fara capete si bine spalat, am scos ceaunelul din camara si m-am apucat de treaba.
Am folosit urmatoarele:
- 2.5 kg peste mic (caras, babusca)
- 1 kg ceapa galbena
- 1 litru bulion
- 100 ml otet
- 200 ml ulei
- foi de dafin
- cimbru
- boabe de piper
- sare
Ceapa am taiat-o felii subtiri.
Intr-un castron am amestecat bulionul, otetul, uleiul si 2 lingurite cimbru uscat.
In ceaunel am pus un strat de ceapa, cateva boabe de piper negru si 2 foi de dafin.
Peste ceapa am arajat un strat de pestisori (o treime din cantitatea totala).
Peste pestisori am presarat putina sare, apoi am pus iar ceapa si boabe de piper. Peste ceapa am turnat o treime din sos.
Am continuat cu inca doua straturi identice (deci am avut la final 4 straturi de ceapa si trei de peste), astfel ca ultimul strat a fost de ceapa boabe de piper negru si ultima treime de sos + 2 foi dafin.
Am turnat in ceaunel apa rece cat sa acopere bine totul.
Am acoperit cu un capac si am pus ceaunelul pe foc mic mic pentru 6 ore.
La fiert scade foarte mult si zeama se evapora.
Nu se amesteca deloc in timpul fierberii!!! Daca este nevoie, se misca vasul stanga-dreapta din cand in cand, dar daca aveti o cratita buna si focul este mititel, atunci uitati de ea pana este gata.
Este foarte bun acest preparat ♥♥♥ Oasele nu se simt DELOC si pestele nu se farama la fiert.
Este foarte bun atat cald cat si rece ♥♥♥
Sa ne fie de bine si sa ne traiasca pescarul!
Mainile tale ar trebui sa protejeze, nu sa pedepseasca. Ridica mana impotriva bataii copiilor
"Mainile tale ar trebui sa protejeze, nu sa pedepseasca. Ridica mana impotriva bataii copiilor" este o campanie de eliminare a ...
Cele mai vizualizate retete in ultima saptamana
-
Ce buna este placinta cu mere ♥♥♥ De-a lungul timpului am incercat tot felul de retete de placinta cu mere, dovada stand si retetel...
-
Trec zilele ca nebunele si fara sa-mi dau seama aproape am ajuns la sfarsitul lunii mai. Si daca este sfarsit de luna, atunci e musai sa ...
-
In cautarile mele pentru reteta checului perfect am dat peste reteta asta. Checul rezultat dupa prepararea acestei retete este delicio...
-
Cand am cumparat formele pentru nuci umplute am cumparat si forme pentru faguri (eu cu numele de galete le-am cunoscut cand eram mica). ...
-
Se pare ca in ultima vreme pregatesc retete simple, vechi, care-mi ofera amintiri placute despre bunici si vacante. Si reteta de fata se ...
-
Am primit de la soacra mea un cocos grasun, crescut in curte, numai cu boabe si iarba. L-am transformat in aceasta friptura delicioasa si...
-
Nu, nu am uitat de imbratisarea virtuala din luna septembrie! Cu ceva vreme in urma am descoperit din intamplare un blog culinar minuna...
-
Reteta pentru aceasta budinca am gasit-o pe site-ul Dieta Dukan. Este o budinca usor de facut, economica, foarte buna si conforma cu die...
-
Aceasta prajitura de post a fost prima prajitura incercata de mine, cand eram copila. Este o reteta foarte usor de facut si nu necesita i...
-
De cand am invatat de la soacra mea sa fac gogosi de post , nu exista luna a anului in care sa nu le prepar de minim 2 ori. Noua ne plac ...