vineri, 9 noiembrie 2012

Petrecere cu pirati


Spuneam ca am ales ca tema pentru ziua de nastere a fetitei mele, piratii.
Vor fi multi care vor sustine ca nu este o tema potrivita pentru o fetita, dar eu ii contrazic. Este o tema perfecta pentru o fetita! Sunt absolut sigura ca sunteti satui de roz, puf si rochii lucioase. Nu? Noi da! Prin urmare m-am gandit ca ar fi cazul sa schimbam macazul si sa alegem anul acesta o tema care presupune mai multa joaca, mai multa distractie si la care baietii sa nu se simta dati la o parte.
Pregatirile au inceput vineri seara. Primul lucru pe lista a fost trimiterea copilului sa doarma la sora mea. In felul acesta surpriza a fost mare si pentru sarbatorita, iar noi, parintii, ne-am putut ocupa fara nici o problema de organizarea petrecerii.
Din experienta petrecerilor organizate in alti ani am invatat cateva lucruri:
- copii nu mananca mult > nu trebuie sa fac 100 de feluri de mancare si nici sa ma complic cu mancare sofisticata; cateva gustarele asezate frumos pe o masa, tip auto-servire, este suficient pentru o aniversare;
- copiilor le plac ornamentele tematice > anul acesta am acordat o mai mare importanta micilor decoratii si detalii in acord cu tema petrecerii;
- copii se plictisesc repede > am pregatit multe jocuri si nu am mai lasat la voia intamplarii modul in care se vor juca si se vor distra invitatii;
- nu le pot face singura pe toate (servit, bagat in seama pe toata lumea, distrat, poze...) > am impartit din atributii si altor membri adulti ai familiei mele.
Invitatiile au fost date cu o saptamana inaintea petrecerii si au aratat asa:



Copii invitati au fost rugati sa-si confirme prezenta la petrecere si sa se costumeze in pirati.
Am cautat pe internet tipare gratuite pentru stegulete de pirati si pentru mustati, ca doar piratii au mustati. Am gasit cateva tipare foarte frumoase:




Daca apasati pe pozele cu tipare, se vor deschide in formatul original si le puteti salva si folosi si voi.
Pe usa am lipit urmatorul afis:


Imediat dupa ce copilul a plecat la sora mea, eu si sotul meu ne-am apucat de treaba. Era 21.30!
Prima data am copt blatul pentru tort. Mereu coc blaturile cu o seara inainte de a le umple.
Cat timp m-am ocupat eu de blat si am spalat vasele folosite, sotul meu a dat cu aspiratorul si a sters praful in casa. Dupa ce a terminat si el, ne-am apucat de decupat steguletele si mustatile. Steguletele decupate le-am lipit pe scobitori, iar mustatile le-am atasat pe paiele pentru suc. Trebuia sa ne vedeti cu ce spor lipeam stegulete de scobitori la ora 23.30 :)) Dupa ce am terminat, ne-am culcat.
A doua zi, dimineata, am fost la magazin si am cumparat sucuri si bauturi pentru invitati. Dupa ce am venit acasa, m-am apucat de aperitive:
1. Oua negre: oua fierte tare, curatate de coaja si fierte cateva minute in reductie de sos de soia. Dupa ce s-au racit le-am taiat in jumatate si le-am ornat cu stegulete cu cap de mort.


2. Degete de vrajitoare: aluat de foietaj uns cu sos de rosii, taiat in bastonase; la un capat al fiecarui bastonas am infipt cate o samanta de dovleac si le-am copt in cuptor.


3. Caracatite furioase: crenvusti de pui taiati la un capat in mai multe fasiute si ornati la celalalt capat cu ochi si gura din pasta de tomate.


4. Ochi de salamandra: felii de mini-rulou facut din paine unsa cu pateu si ardei gras verde.


5. Captura zilei: viermisori din jeleu de fructe ce ieseau din frimituri de cereale cu cacao (pamant) si biscuiti cu susan in forma de pestisori.


6. Trabucuri: stiksuri cu mac
7. Dinti de dusman: alune cu sare
8. Otrava: suc de fructe de padure


Masa am acoperit-o cu un sal mare, cu model mare, in culori tari. Am cumparat pahare de plastic, transparente, rosii pentru suc, iar paiele cu mustati le-am pus intr-un pahar inalt, pe masa.
Ultimul punct pe lista a fost ornarea tortului "Cufar cu bani de aur", despre care am vorbit mai pe larg AICI.


La petrecere s-au prezentat 4 pirati mici si 8 pirati mari. Toti au stiut parola :D Petrecerea a inceput la ora 15 si a tinut pana la ora 19.30.
Sa zic si de jocuri. Am vrut sa fie jocuri tematice, la care sa participe toata lumea. La ideeile mele s-au adaugat si ideeile mamei mele, care are centura neagra la imaginatie. Le voi enumera, pentru a inspira si pe altii si pentru aducere aminte:
1. Deschide cufarul daca poti!: sarbatorita a primit o cutie cu "comori" ferecata cu lant si lacat. Pentru a putea desface cufarul, copii trebuiau sa pargurga mai multi pasi, impreuna sau individual, pentru a afla literele ce compuneau numele celui care detinea cheia lacatului. In cufar au fost ascunse mici comori (oua cu surprize, bijuterii din plastic, banuti de ciocolata, bratari si coliere din bomboane, acadele, etc.), care au fost impartite cu generozitate de capitan celor prezenti, drept multumire pentru ajutor si cadouri.
2. Pe scandura cu tine!: fiecare pirat trebuia sa parcurga (dus-intors) temuta "scandura" (o bancuta lunga si ingusta), dar nu oricum, ci cum ii poruncea piratul care urma la rand.
3. Arunca bomba!: toti invitatii au stat in cerc si trebuiau sa-si dea de la unul la altul o mingiuta, in timp ce era difuzata o melodie. Din cand in cand melodia era oprita intentionat si cel care avea mingea in mana iesea afara din joc. Cel care castiga jocul putea da o pedeapsa celui care ramanea ultimul cu "bomba" in mana.
4. Atentie, rechini!: pe jos a fost pusa o paturica, iar la o distanta de 5 pasi de ea copii dansau in cerc. Cand se oprea intentionat muzica trebuiau sa fuga la paturica si sa stea cu picioarele pe ea. La fiecare reincepere a melodiei, paturica era impaturita o data, astfel devenind din ce in ce mai neincapatoare pentru toti  piratii. Cel care nu mai avea loc pe paturica, iesea din joc. Cel care reusea sa ramana ultimul pe patura, avea dreptul sa dea o pedeapsa celui care era primul "mancat de rechini".
5. Cursa cu obstacole: piratii trebuiau sa care capitanul, salvat din mainile dusmanului, peste diferite obstacole (scaunele, paturi, perne) si sa-l duca in loc sigur.
6. Ghiceste animalul!: toti invitatii stateau in cerc si ghiceau ce animal incearca sa imite cel care era in mijlocul cercului.
7. Nu exista fantome!: un copil statea cu fata la perete, iar ceilalti invitati dansau si se strambau in spatele lui. Cand copilul se intorcea cu fata la "fantome", acestea incremeneau. Cel care era prins miscand, trecea in locul celui care statea cu fata la perete.
8. Suntem cea mai puternica echipa!:  Invitatii au fost impartiti in doua echipe. Un fular lung a fost transformat in sfoara si fiecare echipa incerca sa traga cealalta echipa peste un covoras mic.
9. Misca-te ca un pirat!: toti invitatii dansau in cerc si cate un invitat intra in mijloc si dansa ca un pirat adevarat, in timp ce ceilalti il aplaudau si il aclamau.
Toti invitatii, mari si mici s-au distrat de minune! Nimeni nu a fost lasat sa stea pe tusa si nimeni nu a ramas nebagat in seama. In urma acestei petreceri au ramas toti cu amintiri placute. S-a ras mult, s-a dansat mult si mai ales toti si-au intrat in rol si s-au distrat.
10. Carligul lui Hook: fiecare invitat trebuia sa pescuiasca covrigei dintr-un castron, cu un carlig facut din inox, in timp ce ceilalti invitati numarau cu glas tare pana la 10. Cel care reusea sa pescuiasca cei mai multi covrigei avea dreptul sa dea o pedeapsa celui care pescuise cei mai putini covrigei.

 Copii au fost incantati de jocuri, stegulete, mustati si mancarea cu nume ciudat :) Adultii au dat usor in mintea copiilor si nu s-au dat la o parte de la jocuri si voie buna.
Tortul a fost primit cu urale si aplauze. I-au fost facute multe poze, atat lui cat si sarbatoritei. Dupa ce sarbatorita a suflat in lumanari si si-a pus o dorinta, copii au avut voie sa-si imparta galbenii din cufar :)
La multi ani capitane Teodora!



Teodora a avut o petrecere frumoasa si reusita. A fost foarte surprinsa de toate pentru ca nu a fost de fata la pregatiri si nici nu i-am spus nimic din planurile noastre.
In plus fata de mancarea prezentata in acest articol, pe masa adultilor s-au mai aflat covrigei, saleuri cu seminte de in si susan si alune cu paprika. Bauturi am avut: suc de portocale, cola, vin si palinca de pere.

Mainile tale ar trebui sa protejeze, nu sa pedepseasca. Ridica mana impotriva bataii copiilor

"Mainile tale ar trebui sa protejeze, nu sa pedepseasca. Ridica mana impotriva bataii copiilor" este o campanie de eliminare a ...

Cele mai vizualizate retete in ultima saptamana