Initial s-a vrut a fi gulas la ceaun, insa vremea nu a tinut cu noi si ne-a obligat sa facem gulas la wok.
Mancare buna, satioasa, grea, perfecta pentru intalniri de familie sau adunari de prieteni, gulasul este cunoscut de toata lumea. Chiar daca mai exista oameni care nu au mancat nicodata gulas, sunt sigura ca nu exista om care sa nu fi auzit de gulas.
Felul asta de mancare cunoaste foarte multe variante. Vorba aia: cate bordeie, atatea obiceie. Concluzia? Reteta de fata este o varianta ce poate sau nu semana cu alta. Nu voi da cantitati exacte pentru ca nu am cantarit nimic. Am facut totul la ochi si cat m-a lasat sa ma "intind" capacitatea wok-ului.
Am strans urmatoarele ingrediente:
- coaste si ceva oase cu carnita, de porc
- un carnat proaspat si afumat
- sunculita taraneasca
- ulei sau untura
- vreo 4 cepe
- boia de ardei dulce
- pasta de tomate
- o cutie de cubulete de rosii in bulion
- cartofi
- ciuperci
- sare si piper macinat
Pentru galuste:
- un ou
- faina - cat este necesara pentru a obtine o compozitie legata
Prima data am taiat tot ce era de taiat in bucatele, fasiute, cubulete, si alte forme geometrice.
Uleiul l-am pus la incins in wok si am prajit pe rand coastele si oasele, carnatul si sunculita taraneasca.
Carnea prajita am scos-o intr-un castron si am pastrat-o la cald.
Dupa ce am prajit toate carnurile, in uleiul ramas am calit ceapa taiata marunt pana a devenit sticloasa. In acel moment am adaugat o lingura de boia dulce si am amestecat repede. Boiaua se arde repede si da un gust amar mancarii, deci nu trebuie lasata mai mult de cateva secunde in uleiul fierbinte. Eu am stins rapid cu pasta de tomate amestecata cu rosiile in bulion.
Am turnat in wok doua cani de apa si dupa ce s-a infierbantat bine am adaugat carnurile prajite. Am acoperit wok-ul cu un capac si am lasat sa fiarba carnea la foc mic, pana a fost gata.
Cartofii nu au nevoie de mult timp sa fiarba. Vreo 15-20 minute le sunt de ajuns, de aceea i-am adaugat spre sfarsitul mancarii, impreuna cu ciupercile.
Am acoperit iar wok-ul cu capac si le-am lasat pe toate sa se imprieteneasca.
Intre timp am pregatit compozitia pentru galuscute: intr-un castronel am batut bine un ou cu putina sare, apoi am amestecat in el faina, putin cate putin, pana am ajuns la consistenta dorita.
Din aceasta compozitie am luat cu o lingurita si pus in zeama ce bolborosea in wok, formand astfel galuscutele.
Mancarea a mai stat pe foc pana cand galuscutele au fost patrunse. Am potrivit gustul mancarii cu sare si piper macinat, apoi am servit-o fierbinte mesenilor.
Pentru ca era prea fierbinte, am tot pozat mancarea pana s-a mai racorit si a putut fi mancata :)
Mergea si niscaiva verdeata, dar am uitat de ea.
Pofta buna!