Linistea din-aintea furtunii...
Prevesteste ceva groaznic, linistea asta apasatoare. Nu adie nici un vanticel, nu latra nici un caine, nu ciripeste nici o pasare. Totul e impietrit, chiar si praful drumului netulburat acum de nimeni si de nimic. Frunzele nu mai soptesc, nu se mai cearta, nu se ating.
Vantul se odihneste. Vrea sa prinda puteri pentru mai tarziu. Vrea sa se duca in petit la domnul Nor Negru. O vrea de sotie pe fiica cea mica, Ploaia. Furtuna, mama ei, nu-l vrea de ginere. E prea sarac.
Intalnirea asta nu va fi una amicala si lipsita de certuri, mai ales daca vor asista la discutii Tunetul si Fulgerul, fratii mai mari ai Ploii. Nici Grindina , sora mai mare, nu -l place pe Vant. Vantul, saracul, nu are pe nimeni. E singur.
Ploaia isi plange dragostea, iar lacrimile mari si multe cad pe drum. Gata! Incepe!
