A venit momentul sa folosesc si cel de-al doilea ingredient propus de Antonia in provocarea lunii iunie "Dulce Romanie" : MENTA.
Nu degeaba ii zice provocare. M-a provocat sa folosesc un ingredient pe care pana acum l-am folosit doar uscat si in ceai. Am cautat ceva inedit, nemaivazut, nemaiauzit, demn pentru a sarbatori aceasta noutate.
Inceputul a fost simplu: am cumparat din piata o legatura mare de menta proaspata, ce mirosea divin. Dupa aceea au inceput cautarile febrile dupa reteta perfecta. Vai, Antonia draga, la mare incercare m-ai pus! Dar daca am intrat in hora, trebuie sa joc.
Din blog in blog si din poza in poza, am ajuns pe blogul Fiordizucca, unde am descoperit o reteta de prajitura ce arata promitator si in acelasi timp, foarte usor de facut. Poza atasata retetei promitea un rezultat spectaculos, ingredientele sunt usor de gasit la orice magazin, deci nu mi-a mai ramas nimic de facut decat sa ma apuc de treaba.
Ingredientele sunt suficiente pentru o tava rotunda cu diametrul de 20cm:
- 150g faina
- 100g zahar
- 100g unt nesarat, moale dar nu topit
- 2 oua
- 3 lamai
- o legatura mica de menta proaspata
- un plic praf de copt
Intr-un blender am tocat menta impreuna cu zaharul.
A ajuns mirosul de menta dincolo de monitor? :)
Am adaugat ouale si am continuat mixarea vreo doua minute.
Am adaugat untul moale, faina, zeama si coaja a doua lamai si praful de copt. Am continuat mixarea timp de 5 minute si am obtinut o compozitie vascoasa, ca de clatite.
Am aprins focul la cuptor, apoi am taiat lamaia ramasa in felii subtiri si am eliminat toti samburii. Feliile de lamaie le-am asezat artistic intr-o tava antiaderenta de tarta si am turnat coca peste ele, niveland frumos.
Am copt prajitura pe raftul cel mai de sus al cuptorului, la foc moderat, timp de 40 minute. Cand e gata, are o culoare frumoasa, aurie.
Trebuia lasata in tava sa se raceasca complet, insa as fi pierdut toata lumina naturala, deoarece era deja ora 20.35. Prin urmare am trecut la pasul urmator cand prajitura era inca fierbinte, ceea ce nu e o idee foarte buna.
Peste tava de tarta am pus o tava de lemn mare si am rasturnat prajitura.
In mod normal si corect, prajitura se taie numai dupa ce s-a racit bine. Asa o sa fac si eu data viitoare, promit! Acum insa, sa-mi fie cu iertare, dar am sacrificat-o pentru o cauza nobila.
Are o textura umeda, dar pufoasa, miroase bestial de bine si e atat de aromata, incat iti ramane gustul de menta si lamaie in gura minute bune dupa ce ai terminat de mancat.
Si cu asta, draga Antonia, cred ca m-am achitat onorabil de sarcina data :) Iti recomand sa incerci macar o data prajiturica asta, sa experimentezi si tu uimirea si incantarea cu care am savurat-o eu.
Pofta buna!
