Pentru minunatia asta delicioasa numai Antonia este de vina :) Daca nu era ea si Provocarea lunii Iunie "Dulce Romanie", nu as fi avut placerea de a face cunostinta cu gustul pacatos de delicios al ciocolatoasei asteia.
Daca ai stii tu, Antonia, cat m-am tot codit si m-am tot gandit ce-as putea face pentru a nu te dezamagi... Am facut adevarate sapaturi printre sutele de reviste si carti culinare ce le detin, am intrebat in stanga si in dreapta, am tras cu ochiul la bunatatile pregatite de celelalte gospodine care au raspuns deja la provocarea ta, am stat cu ciresele in fata TREI ore pana m-am hotarat ce sa fac cu ele, am intrat in panica pentru ca nici o idee nu mi se parea demna, aproape am renuntat la tot si eram pe punctul de a arunca totul la gunoi... Adevarate aventuri, ce mai! :)
Pentru ca aveam prea multe informatii si pentru ca la un moment dat toate s-au transformat intr-o gaura neagra, mi-am suflecat manecile, am tras adanc aer in piept si la ora 21.26 m-am apucat de prajiturit. Fie ce-o fi! Junioara e plecata in vacanta la bunici, sotul e la serviciu, ce altceva aveam de facut?
Am adunat urmatoarele ingrediente:
- 6 oua
- 11 linguri de zahar
- 200g unt
- 6 linguri faina
- 500g cirese fara samburi
- 2 linguri cacao
- 1/2 pliculet praf de copt
- 1 lingurita otet de mere
Am separat albusurile de galbenusuri si am topit untul la cuptorul cu microunde. Pana aici toate bune.
Ciresele (fara samburi!) le-am asezat intr-un singur strat intr-o tava cu peretii inalti. Am avut si cirese mai deschise la culoare si cirese rosii ca sangele.
Deja vedeam cu ochii mintii un blat pufos, intesat cu o gramada de cirese zemoase si dulci. Mmmmmm!
Pana una alta, am presarat uniform peste cirese, 5 linguri de zahar. Am aprins focul la cuptor si am bagat tava la caldura lui. Nu trebuie sa stea mult, doar vreo 10-15 minute, asa ca am trecut rapid la pregatirea blatului cel pufos. Am batut spuma albusurile cu trei linguri de zahar. Doar 6 minute mi-a luat sa fac asta, pentru ca am un tel fermecat :) Galbenusurile le-am batut si pe ele cu restul de zahar pana au devenit albicioase si s-au marit volumul, apoi am adaugat untul topit si am mai batut vreo doua minute. La fix pentru a scoate tava cu cirese din cuptor.
Ciresele erau stravezii si emanau un miros imbietor de dulceata. Si-au lasat destul de multa zeama, ceea ce era perfect. Le-am lasat un pic sa-si traga sufletul si am continuat cu pregatirea blatului.
Am amestecat spuma de albusuri cu compozitia galbena, apoi am adaugat faina si cacao. Asta e momentul in care am crezut ca nu mai are rost sa continui. Compozitia mea de blat arata tare descurajator :( Nu era deloc pufoasa si aerata, dimpotriva. Era parca fara viata si arata ca o crema. Nu stiam ce sa fac. Nu ma mai intalnisem cu asemenea situatie. Mai are rost sa spun cat de necajita eram? Mai are rost sa cautam vinovati?
In momentul asta de mare disperare si dezamagire, mi-a venit o idee: la negresa, care are un aluat asemanator cu ceea ce aveam eu acum in fata, se pune un pic de bicarbonat stins cu otet si rezultatul e minunat. Bicarbonat nu aveam in casa, dar am gasit o jumatate de pliculet de praf de copt pe care l-am stins intr-un pahar, cu o lingurita de otet de mere. Solutia rezultata am amestecat-o bine in aluatul meu dezamagitor, mi-am facut cruce si am turnat aluatul peste ciresele din tava.
Am bagat tava la cuptor, la foc moderat, pe raftul din mijloc si cu lacrimi in ochi mi-am sunat sotul (care era la serviciu) sa ma plang. Eram ferm convinsa ca nu va iesi nimic comestibil si-mi parea tare rau pentru ciresele irosite. I-am spus ca astept sa se coaca si apoi o arunc direct la gunoi, insa el m-a linistit si m-a rugat sa nu arunc nimic pana a doua zi, pentru ca era tare curios ce avea sa iasa. Dupa ce i-am promis ca nu o voi arunca, am inchis telefonul si am asteptat cuminte 40 de minute.
Mirosuri imbietoare veneau de la bucatarie sa ma imbuneze si sa ma ademeneasca, dar eu eram prea necajita si nu le-am cedat. Cand a expirat timpul alocat coacerii, m-am dus sa vad ce a iesit. Am scos tava din cuptor si am verificat cu o scobitoare daca blatul era copt. Pentru ca nu dadea semne ca nu ar fi gata, am oprit focul la cuptor si am cercetat cu ochi critic rezultatul. Nu arata rau.
Deasupra tavii am pus o tava intinsa, de aceeasi lungime, apoi am intors prajitura cu fundul in sus. Asa arata:
Ei bine, cand am vazut atatea culori, am lasat in sfarsit mirosul sa ma invaluie si sa ma impace cu gandul ca poate esecul nu este chiar un esec. Blatul nu s-a lipit deloc de tava si a absorbit toata zeama lasata de cirese.
Am lasat-o sa se raceasca atat cat am avut rabdare (cam o ora), insa curiozitatea a invins si, la ceas tarziu de noapte cand numai greierii mai sunt treji, am taiat-o.
Batul era perfect copt, fara nici o urma de coca. Dens, moale, se taie usor si frumos. Are densitatea unui baton de ciocolata de casa, dar este un blat care te surprinde si te uimeste cu perfectiunea lui. Ciresele il acompaniaza si il completeaza. Am mai mult curaj acum, asa ca musc cu incredere:
Pur si simplu m-am indragostit instantaneu! Niciodata n-am mancat ceva mai bun!
Bineinteles ca, nebuna cum sunt, mi-am sunat iar sotul :) Eram atat de bucuroasa! Nu gaseam cuvintele perfecte pentru a-i descrie exact ce a iesit, insa extazul cu care vorbeam l-a facut si pe el curios si i-a provocat o pofta nebuna. El! El care nici nu vrea sa guste prajituri decat dupa multe rugaminti, mai ales daca sunt cu cacao sau cu ciocolata :) Vezi Antonia ce ai provocat in familia noastra? :)
Inutil sa mai zic cat de repede s-a mancat ciocolatoasa cu cirese a doua zi :) Acompaniata de un pahar de lapte rece, disparea bucata cu bucata de pe platou. Noroc ca am fost inspirata sa fac o sedinta foto :
I-am facut o tona de poze si asta numai pentru ca merita!
Deja am comanda sa mai "gresesc" o data :) Dar exact asa! Eu zambesc larg si promit ca nu va trece sfarsitul asta de saptamana inainte de a mai "gresi" o data :)
Antonia, ce zici ? Merita ?
Pofta buna!
