Reteta de fata am vazut-o pe youtube si a fost preparata de Nigella. Pentru ca mi-a placut foarte mult cum arata, precum si ingredientele folosite, am facut si eu mancarica asta. Bine am facut! Ne-a placut la toti foarte mult ♥♥♥
Ingrediente:
- 2 linguri ulei
- 1 catel usturoi
- 350g costita afumata
- 2 fire subtiri de praz
- 1kg pulpe de pui dezosate si fara piele
- 500g ciuperci pleurotus
- 750 ml vin alb demisec Riesling
- 1 foaie de dafin
- sare
- piper negru macinat
***pentru servit:
- marar verde
- taitei lati (250g)
- unt (50g)
Vinul asta este delicios ♥♥♥ A fost pentru prima data cand l-am gustat, dar sigur nu va fi ultima data. Este foarte parfumat si bun la gust ♥♥♥
Intr-o cratita inalta am pus la prajit in ulei cubulete de costita afumata si usturoiul taiat marunt.
Dupa ce costita a prins culoare frumoasa, am adaugat in cratita prazul taiat rondele si le-am lasat pe toate pe foc mic sa se inmoaie si sa se imprieteneasca.
A fost randul carnii de pui sa ajunga in cratita, dupa ce am taiat-o in bucati potrivite.
Dupa ce carnea de pui a devenit albicioasa pe toate partile, am adaugat peste toate ciupercile pleurotus, rupte bucati cu mana, si foaia de dafin.
Am amestecat totul bine, am lasat timp 5 minute ciupercilor sa-si lase zeama, apoi am turnat in cratita 750 ml vin alb demisec Riesling.
Am mai pus un pic de sare, nu prea multa, si piper negru macinat, am lasat sa ajunga la fierbere, apoi am dat focul mai mic, am acoperit cratita cu un capac si am lasat mancarea sa fiarba incetisor 40 minute. Din cand in cand am amestecat mancarea, doar cat sa vada ca nu am uitat de ea pe foc.
Pentru servit am ales sa fac exact cum am vazut ca a procedat Nigella, adica am fiert taitei lati (tagliatelle) si dupa ce i-am scurs de apa in care au fiert, i-am amestecat usor cu 50g unt.
In farfurie am pus prima data pastele cu unt, peste ele am pus o cantitate generoasa de pui cu vin si ciuperci pleurotus, iar la final am presarat marar proaspat taiat marunt.
Usor de facut, delicios, satios, fotogenic ♥♥♥ Chiar merita facut!
Sa ne fie de bine!