vineri, 20 septembrie 2013

Tort Cola


Acest minunat si delicios tort mi l-am facut pentru ziua mea. A iesit foarte bun si nici nu s-a observat ca este de dieta! Cu decorul nu mi-am batut capul pentru ca tortul l-am facut la repezeala, dar si ceea ce a rezultat la sfarsit a fost pe placul tuturor. ♥
Reteta de fata este conforma cu dieta Dukan - zile PP, incepand cu croaziera. Contine tolerate si se imparte in minim 3 portii/zile.

Ingrediente:
***Blat:
- 4 oua
- 4 linguri tarate fine de ovaz (eu am folosi Pirifan)
- 2 linguri cacao
- 12 linguri cola zero
- 1 pliculet praf de copt
- 5 linguri indulcitor praf
- esenta de rom
***Crema:
- 2 oua
- 1 lingura amidon
- 200 ml + 100 ml cola zero
- 250 g branza de vaci degresata (eu am folosit urda 1.5% grasime)
- 1 pliculet gelatina
- indulcitor dupa gust (vreo 3 linguri am pus eu)
***Glazura:
- 1 plic budinca de ciocolata neagra
- 250 ml lapte 1.5%
- 150ml cola zero
- 2,5 linguri indulcitor
***Decor:
- cacao degresata
- cateva inimioare de zahar (ce se pot inlatura usor cand mancati)


Pentru blat am separat albusurile de galbenusuri. Albusurile le-am batut spuma tare, iar galbenusurile le-am amestecat cu restul ingredientelor.



Am amestecat cu grija spuma de albus cu cealalta compozitie, iar ceea ce a rezultat am turnat intr-o tava rotunda cu diametrul de 24 cm, captusita cu hartie de copt umezita si stoarsa bine.


Tava am bagat-o la cuptor, pe raftul din mijloc, la foc mediu, pentru 30 minute. Intre timp m-am ocupat de crema.
Din cei 200 ml de cola zero am luat trei linguri si am dizolvat amidonul.Cele doua oua le-am amestecat cu 2 linguri indulcitor pudra si le-am turnat peste amidonul dizolvat in cola.  Restul de cola zero l-am pus la fiert. Cand a inceput sa fiarba, am dat focul mic si am adaugat amestecul de oua si amidon. Am amestecat mereu si am lasat sa fiarba la foc mic pana s-a facut ca o budinca. Am oprit focul si am lasat compozitia sa se racoreasca.



Gelatina am hidratat-o 10 minute in 100 ml cola zero, apoi am topit-o la bain marie.
Urda am amestecat-o cu indulcitorul.
La sfarsit am amestecat cele trei compozitii: budinca de cola, gelatina hidratata si urda indulcita.


Asa arata blatul copt:



A crescut foarte frumos, nu s-a lasat deloc cand l-am scos din cuptor si l-am putut felia in doua blaturi foarte usor.


In tava in care am copt blatul am pus folie de plastic si am pus o foaie de blat. Am pensulat-o cu cola zero si am turnat peste ea crema. Deasupra cremei am pus celalalt blat si l-am pensulat si pe el cu cola zero.
Am facut budinca de ciocolata neagra astfel: am dizolvat praful de budinca amestecat cu indulcitortul in cateva linguri de lapte; restul de lapte l-am amestecat cu cola zero si l-am pus la fiert; cand lichidul a inceput sa fiarba am adaugat budinca dizolvata si am mai lasat pe foc 1 minut, avand grija sa amestec mereu. Am turnat-o fierbinte peste tort.





Am lasat tortul sa se racoreasca 1/2 de ora, apoi l-am bagat la frigider peste noapte.
A doua zi l-am scos pe un platou si am indepartat cu grija folia de plastic.


Initial m-am necajit cand am vazut ca budinca s-a crapat peste noapte, dar dupa ce am pudrat tortul cu praf de cacao, mi s-a parut ca arata foarte dragut.


In sectiune a aratat asa:





Si o felie pentru voi:


Tortul a iesit foarte bun, aromat si insiropat. A placut mult invitatilor si nimeni nu si-a dat seama ca este un desert de dieta. S-a feliat foarte frumos si cu siguranta il voi repeta. ♥
La multi ani mie, chiar daca ziua mea a trecut de ceva vreme!
Sa ne fie de bine!