miercuri, 13 decembrie 2017

Triunghiuri aperitiv cu foi de napolitana si carne tocata


Un fel de chiftele simandicoase, sau snitele sub acoperire, triungiurile astea au fost foarte apreciate de familia mea, in special de junioara. Poate tocmai pentru ca sunt ceva diferit?

Reteta am vazut-o intr-o revista Practic in bucatarie, dar nici sa ma bata cineva nu imi aduc aminte in care dintre ele. Si am o gramada!!! Aproape toata colectia, incepand chiar de la primul numar 😊

Ingrediente:
- 1 pachet foi de napolitane
- 1 kg carne tocata (eu am avut amestec porc si vita)
- 3 felii paine
- 1 legatura patrunjel (eu am avut congelat)
- 1 lingurita oregano
- 1 lingurita praf de usturoi
- 1 lingurita sare
- 1/2 lingurita piper negru macinat
- 3 linguri faina
- 4-5 oua
- ulei pentru prajit


Intr-un castron am pus carnea tocata, verdeata, condimentele si painea inmuiata in apa, stoarsa bine si rupta bucati mici. Am framantat bine cu mainile pana am obtinut o compozitie omogena.


Din aceasta compozitie am intins un strat pe o foaie de napolitana. Am pus cantitate mica din loc in loc si am aplatizat usor cu mana, evitand sa rup foaia de napolitana.


Am acoperit carnea cu alta foaie de napolitana si am presat usor.
Am taiat prima data in patrate maricele, apoi fiecare patrat l-am taiat pe diagonala, obtinand astfel triunghiuri de napolitana umplute cu carne.



Intr-un castronel am pus faina, iar in alt castronel am batut bine ouale cu un praf de sare.
Fiecare triunghi l-am tavalit prima data prin faina, apoi prin ou batut si l-am pus la prajit intr-o tigaie cu ulei.
Stratul de ulei din tigaie nu trebuie sa fie gros, iar tigaia va sta pe foc mic. Uleiul l-am mai completat in tigaie pe parcursul prajirii triunghiurilor, ori de cate ori am observat ca este nevoie.


Triunghiurile prajite le-am scos pe servetele de hartie pentru a absorbi excesul de ulei.


Au fost foarte bune atat calde cat si reci ♥♥♥


Sunt satioase si dragute, merg bine simple, doar cu ketchup, sau cu o garnitura si salata. De asemenea merg bine si la pachetel, ba chiar si la mese festive 😊


Sa ne fie de bine!

PS Nu am folosit toate foile de napolitana din pachet, ci doar 3. Cum ar veni una am taiat-o in jumatate si am obtinut doua foi mai mici. Din astea trei foi mi-au iesit o gramada de triunghiuri!
  Carnea poate fi si de alt fel (doar vita, doar porc, oaie, capra, pui, curcan, de mici), se pot adauga legume (cartof, ceapa, morcov, ardei, varza) in compozitie.

Mainile tale ar trebui sa protejeze, nu sa pedepseasca. Ridica mana impotriva bataii copiilor

"Mainile tale ar trebui sa protejeze, nu sa pedepseasca. Ridica mana impotriva bataii copiilor" este o campanie de eliminare a ...

Cele mai vizualizate retete in ultima saptamana