joi, 8 decembrie 2016

Prajitura Snickers


Prajitura aceasta am avut-o pe masa de Revelion. Asta inseamna ca asteapta cuminte sa fie publicata pe blog de aproape un an! Junioara este cea care a lucrat cel mai mult la ea, rolul meu fiind minor (bagat tava la cuptor, facut poze, degustat). I-a iesit foarte bine si sunt tare mandra de fata mea cea harnica ♥

Reteta incercata de noi este cea publicata de Laura Sava pe blogul ei: Prajitura Snickers cu ciocolata alba. Pentru ca nu suntem mari fani ai ciocolatei albe, am ales sa o folosim doar in interiorul prajiturii, iar deasupra am pus ciocolata cu lapte.

Ingrediente:
***Blat:
- 6 albusuri
- 200g zahar
- 100g nuca macinata
- 2 linguri cu varf faina
- 5g praf de copt
***Crema:
- 6 galbenusuri
- 8 linguri zahar
- 250g unt 80% grasime
- 200g nuca prajita si taiata marunt
- 2 linguri apa
+ 200g ciocolata alba razuita
***Glazura:
- 200g ciocolata cu lapte


Pentru blat a batut spuma tare albusurile, adaugand treptat zaharul.
Cu ajutorul unui tel si cu miscari usoare a incorporat in spuma de albusuri nuca macinata si faina amestecata cu praful de copt. Compozitia rezultata a turnat-o intr-o tava dreptunghiulara (22 X35 cm) captusita cu hartie de copt.


Am bagat tava in cuptor la foc mediu, pe raftul de sus, pentru aproximativ 20 - 25 minute.
In acest timp junioara a maruntit ciocolata alba.
Cand blatul a fost gata, am scos tava din cuptor si am presarat imediat pe toata suprafata blatului toata ciocolata alba. Din cauza caldurii aceasta se va topi frumos.


Pentru crema am prajit usor nuca (3-4 minute intr-o tigaie antiaderenta, la foc mic) si apoi junioara a taiat-o marunt cu un cutit.
Galbenusurile le-a mixat cu 4 linguri de zahar pana au devenit cremoase. Zaharul ramas l-a caramelizat intr-o craticioara. Peste caramel a turnat apa si apoi a adaugat untul.
Crema trebuie amestecata mereu si focul trebuie pastrat mic!!!
Dupa ce crema a fiert 2 minute, a adaugat crema de galbenusuri si a amestecat bine.


La final a adaugat nuca prajita si taiata marunt. Se mai lasa pe foc doar pana se ingroasa crema, 1-2 minute, avand grija sa amestecam bine si fara pauza.


Crema astfel obtinuta a nivelat-o cu grija peste blatul acoperit cu ciocolata alba si apoi am pus prajitura in camara pentru cateva ore, pentru a-i da timp sa se raceasca bine.


Dupa ce s-a racit, am scos cu grija prajitura din tava pe un platou si am inlaturat hartia de copt.



Am topit la foc mic ciocolata cu lapte si am nivelat-o cu grija pe toata suprafata prajiturii.
Am lasat prajitura in camara peste noapte.


Se feliaza foarte frumos cu un cutit bine ascutit, incalzit in apa fierbinte (lama cutitului se baga pentru cateva secunde in apa fierbinte, apoi se sterge cu un prosop - se procedeaza astfel inainte de fiecare taietura).


Arata foarte bine si a fost delicioasa ♥♥♥ Cu adevarat o prajitura festiva ♥♥♥


Teodora va invita sa incercati si voi si sa va convingeti cat este de usor de facut si cat este de buna.



Multumim papusica pentru desertul minunat! ♥♥♥

Mainile tale ar trebui sa protejeze, nu sa pedepseasca. Ridica mana impotriva bataii copiilor

"Mainile tale ar trebui sa protejeze, nu sa pedepseasca. Ridica mana impotriva bataii copiilor" este o campanie de eliminare a ...

Cele mai vizualizate retete in ultima saptamana