vineri, 23 ianuarie 2015

Tort cu blat de turta dulce - dukan style


In urma unei provocari lansata cu ceva vreme in urma pe un grup dukan de pe facebook, in care trebuia sa dukanim un tort cu blat de turta dulce si crema de branza, doar uitatndu-ne la o poza, am decis sa incerc si eu sa fac o varianta. Pentru ca tortul a fost bun si pentru ca merita pomenit si pe blog, chiar daca pozele nu sunt foarte reusite, azi va prezint varianta mea de tort dukan cu blat de turta dulce si crema de branza.

Reteta de fata este conforma cu dieta Dukan - zilele PP, incepand chiar din faza de atac.

Ingrediente:
***Blat:
- 5 oua
- 4 linguri tarate ovaz
- 2 linguri tarate de grau
- 3 linguri eritritol cu stevia
- 1 lingurita praf de copt
- 2 lingurite scortisoara pudra
- 1 varf lingurita nucsoara pudra
- 1 varf lingurita pudra cuisoare
- 1 lingurita esenta de piersici
***Crema:
-  550g branza de vaci granulata 0.5% grasime (Pilos)
- 3 linguri eritritol cu stevia
- 1 lingura esenta de nuci
- 1 lingura cu varf iaurt 0.1% grasime

Pentru blat am separat albusurile de galbenusuri in doua castroane. Albusurile le-am batut spuma tare cu un praf de sare, apoi am adaugat eritritolul cu stevia, galbenusurile si esenta de piersici si am mai mixat 1 minut la viteza maxima.
Taratele de ovaz, taratele de grau, praful de copt si mirodeniile le-am amestecat bine intr-un castronel, apoi le-am incorporat in spuma dulce de oua, cu miscari usoare, cu ajutorul unui tel.



Amestecul final l-am turnat intr-o tava patrata de silicon (23 X 23 cm), pusa in prealabil intr-o tava metalica pentru o manuire mai usoara.
Am bagat blatul in cuptor, pe raftul din mijloc, la foc mediu spre mic, pentru 40 minute.


Pentru crema am pus intr-un castron branza de vaci, eritritolul cu stevia, iaurtul si esenta de nuci. Cu ajutorul pasatorului electric am transformat totul intr-o pasta omogena.
Eu pastrez eritritolul cu stevia intr-un borcan de la indulcitorul pudra Clio, de aceea apare acel borcan in poza. Intre timp am lipit si eticheta eritritolui pe borcan, pentru a nu mai induce lumea in eroare.



Blatul s-a copt foarte frumos, iar mirodeniile l-au parfumat foarte frumos ♥♥♥ Chiar mirosea a turta dulce ♥♥♥


Pentru montarea tortului am pregatit o tava de cozonac, captusita cu folie alimentara, dar acum va pot spune ca acest lucru nu este necesar. Crema este batoasa bine si nu curge, deci tortul poate fi montat direct pe platou.
Am taiat blatul in trei fasii egale.


Am asezat prima fasie de blat si am uns-o cu un strat generos de crema de branza (1/3 din cantitatea totala) > fasia a doua de blat > o alta treime din crema > a treia fasie de blat > ultima treime de crema.


Se poate servi imediat sau se pastreaza la rece pana la servire.
Se feliaza foarte frumos cu un cutit zimtat.


Este un tort foarte aromat si bun ♥♥♥





Poate v-am inspirat si incercati si voi acest tort dukan cu blat de turta dulce si crema de branza.
Sa ne fie de bine!

Mainile tale ar trebui sa protejeze, nu sa pedepseasca. Ridica mana impotriva bataii copiilor

"Mainile tale ar trebui sa protejeze, nu sa pedepseasca. Ridica mana impotriva bataii copiilor" este o campanie de eliminare a ...

Cele mai vizualizate retete in ultima saptamana