joi, 24 aprilie 2014

Macrou umplut cu usturoi verde


Aveam pregatite vreo doua postari cu ce-am facut de Paste, dar mi-am dat seama ca este aproape sfarsitul lunii si eu inca nu am postat reteta pregatita pentru Provocarea secreta.
In luna aprilie 2014 gazda provocarii este Monica si mi-a fost repartizat spre rasfoire blogul Sisters' Kitchen. Blogul repartizat mie a fost unul foarte interesant si marturisesc ca mi-a fost greu sa aleg un singur preparat pentru a-l reproduce. Intr-un final m-am oprit asupra retetei de macrou umplut cu usturoi verde si ma felicit pentru aceasta alegere. Macroul a fost foarte bun si toata familia a mancat cu pofta! ♥ Multumesc frumos pentru idee fetelor!
Reteta de fata este conforma cu dieta Montignac - faza I si dieta Dukan - zile PP, incepand chiar din faza "atac".

Ingrediente:
- 6 bucati macrou (aproximativ 2 kg)
- 6 fire usturoi verde
- 2 linguri ulei de masline
- 6 feliute lamaie
- sare si piper macinat


Macroul l-am curatat si am taiat capetele, apoi l-am spalat bine. - vorbesc la persoana I, dar operatiunea asta a facut-o de fapt sotul meu cel dragut si harnic ♥
Intr-un castronel am amestecat usturoiul verde, taiat marunt, cu uleiul de masline, o lingurita rasa de sare si un varf de lingurita piper macinat.


Am captusit cu hartie de copt o tava incapatoare si am aliniat pestii la apel.
Fiecarui macrou i-am umplut burta cu o lingura de usturoi verde si o feliuta de lamaie taiata in doua.


Am presarat pestii cu sare si piper macinat si tava astfel pregatita am bagat-o in cuptorul cald, pe raftul de sus, la foc mediu, pentru 50 minute.


Sa va mai povestesc de mirosurile imbietoare si de nerabdarea cu care a fost pazit cuptorul?


Cred ca pozele sunt mai in masura sa va expuna acest aspect smiley1653.gif




Dupa cum se observa mai jos, carnea a fost patrunsa bine si a ramas suculenta. Delicios! ♥


Usor de preparat, gustos si sanatos! Sa ne fie de bine!

Mainile tale ar trebui sa protejeze, nu sa pedepseasca. Ridica mana impotriva bataii copiilor

"Mainile tale ar trebui sa protejeze, nu sa pedepseasca. Ridica mana impotriva bataii copiilor" este o campanie de eliminare a ...

Cele mai vizualizate retete in ultima saptamana