luni, 24 februarie 2014

Tort Dukan cu iaurt si ness


La multi ani de Dragobete!!! smiley5190.gif
Azi eu si sotul meu sarbatorim 19 ani de relatie. Noi nu sarbatorim ziua in care ne-am casatorit sau ziua nuntii, ci ziua in care ne-am cunoscut. Ni se pare mai corect asa.
Dragobetele ne-a purtat noroc si relatia noastra este una frumoasa, bazata pe dragoste, respect si intelegere.
La multi ani sotul meu drag! smiley6826.gif
Pentru aceasta ocazie speciala am pregatit un tort bun si racoros, cu iaurt si ness. In sectiune arata senzational, iar gustul este pe masura ♥
Tortul este conform cu dieta Dukan - zile PP, incepand din faza de croaziera.


Ingrediente:
***Blat:
- 6 oua
- 4 linguri tarate fine de ovaz
- 3 linguri lapte praf 1% grasime
- 1 lingura cacao cu maxim 12% grasime
- 1 lingura ness
- 4 linguri indulcitor praf
- 2 linguri iaurt 0.1% grasime
- 1 lingurita esenta caramel
- 1 lingurita praf de copt
***Crema:
- 900g iaurt 0.1% grasime
- 4 linguri indulcitor pudra
- 1 lingurita esenta de cafea
- 1 lingurita ness
- 2 pliculete gelatina granule
- 100 ml cola fara zahar


Albusurile le-am patut spuma tare.
Galbenusurile le-am amestecat bine cu taratele de ovaz, laptele praf, cacao, ness, iaurt, esenta de caramel, indulcitor si praf de copt.


Cele doua compozitii le-am amestecat usor, iar amestecul rezultat l-am turnat intr-o forma de silicon, cu model de petale de floare in relief.


Tava de silicon am pus-o intr-o alta tava, in care am turnat doua cani cu apa fierbinte. Le-am bagat apoi la cuptor, la foc mediu spre mic, pe raftul din mijloc, pentru 50 minute.


Am scos tava din cuptor si am scos tava de silicon din apa fierbinte. Am lasat blatul sa se raceasca o jumatate de ora, apoi l-am scos cu grija din forma. Am pus blatul intr-o forma rotunda de tort, cu diametru la fel ca al blatului, 22 cm, captusita cu folie de plastic.


Acum veti observa la ce a fost buna apa fierbinte din timpul coptului. Petalele de blat nu s-au ars la copt, ci au devenit ca o budinca.


In poza aceasta se observa mai bine despre ce vorbesc.


Pentru crema am amestecat iaurtul cu indulcitorul, esenta de cafea si nesul.
Gelatina am hidratat-o in cola 10 minute, apoi am topit-o cateva secunde la microunde. Atentie! Gelatina nu trebuie sa fiarba! Daca fierbe isi pierde proprietatile de coagulare.
Am turnat gelatina topita in iaurt si am amestecat bine.


Cu o lingura am pus crema peste blat, avand grija sa umplu toate spatiile libere.



Am bagat tortul la friginer peste noapte.
A doua zi l-am asezat cu grija pe un platou si am inlaturat folia de plastic. Deasupra am ornat cu putina cacao, presarata peste un model decupat din hartie.



Sectiunea, asa cum precizam si mai sus, arata senzational ♥♥♥



Blatul este foarte pufos si usor. Nu necesita insiropare si este foarte gustos! Crema este aromata si buna ♥


A fost un experiment reusit, deci ramane in topul nostru de preferinte ♥♥♥
Sa ne fie de bine si la multi ani noua! smiley3791.gif

Mainile tale ar trebui sa protejeze, nu sa pedepseasca. Ridica mana impotriva bataii copiilor

"Mainile tale ar trebui sa protejeze, nu sa pedepseasca. Ridica mana impotriva bataii copiilor" este o campanie de eliminare a ...

Cele mai vizualizate retete in ultima saptamana