joi, 7 iulie 2011

Salata de paste cu sos mentolat


Salata asta a constituit o masa satioasa si gustoasa. A fost foarte buna, prin urmare merita sa apara in retetarul acestui blog. La o prima vedere, alaturarea asta de ingrediente poate parea un pic ciudata, dar este de ajuns sa gusti o singura data pentru a deveni fan al acestei salate.
Nu as fi gresit deloc daca as fi numit-o " Salata de primavara". De ce zic asta? Pai din cauza boabelor de mazare proaspata si a mentei aromate.

Ingrediente pentru 5 - 6 portii:
- 500g paste
- 500g mazare proaspata
- un piept de pui
- 4-5 linguri de ulei
- 450g iaurt
- o legatura mica de menta prospata
- sare si piper dupa gust
Pastele le-am fiert in apa cu sare, dupa indicatiile de pe pachet, apoi le-am scurs de apa in care au fiert si le-am racorit cu un jet de apa rece.
Pieptul de pui l-am fiert, l-am taiat cubulete mici si apoi l-am prajit in ulei. Data viitoare voi face pieptul de pui la gratar pentru ca sigur merge si asa.


Mazarea proaspata am fiert-o cateva minute, pana s-a inmuiat putin, apoi am scurs-o bine de apa.
Intr-un blender am pus iaurtul si menta si le-am transformat in sos mentolat. Ma gandesc ca in loc de iaurt poate fi folosita smantana, astfel sosul va fi mai batos.


 Cand au fost toate gata, nu mi-a mai ramas decat sa amestec toate ingredientele intr-un bol incapator, sa potrivesc gustul cu sare si piper macinat si sa-mi chem familia la masa.


Ce a mai ramas am pus intr-o caserola cu capac si a fost minunata a doua zi la serviciu. Daca a stat o noapte la frigider, ingredientele au avut timp sa se cunoasca mai bine si sa se imprieteneasca. Deci, daca este timp si rabdare, inainte de a servi salata recomand lasarea ei la frigider 2 - 3 ore.
Pofta buna!