joi, 21 ianuarie 2021

Tort de ciocolata "Bufnita"


   Un tort delicios, cu blat cu cacao si iaurt, umplut cu crema de ciocolata si mascarpone ♥♥♥
   Tortul "Bufnita" l-am facut pentru junioara mea, in octombrie 2019, cand a implinit 15 ani.
   Ingrediente:
***Blat:
- 3 oua
- 300g faina
- 200g zahar pudra
- 50g cacao
- 1 plic praf de copt (10g)
- 1/2 lingurita bicarbonat de sodiu
- 400g iaurt
- 100ml ulei
- 1 lingura esenta de rom
***Crema:
- 250g mascarpone
- 400g ciocolata neagra (45%)
- 400ml smantana pentru frisca
- 2 linguri zahar pudra
- 1 lingura esenta de rom
***Pentru ornat:
- 2 biscuiti Oreo
- bombonele colorate de ciocolata
   

   Prima data am aprins cuptorul la 160 grade, cu ventilatie, si l-am lasat sa se incinga.
   Pentru blat am amestecat intr-un castron toate ingredientele solide: faina, zahar pudra, cacao, praf de copt si bicarbonat de sodiu. Peste ele am pus toate ingredientele ramase: oua, ulei, iaurt si esenta de rom.


   Cu ajutorul mixerului am amestecat bine totul.


   Compozitia rezultata am turnat-o intr-o forma de tort cu diamentrul de 21 cm, captusita pe fund cu hartie de copt. Tava am bagat-o in cuptorul fierbinte, pe raftul din mijloc, unde a stat 40 minute.


   La copt, coca a vrut sa evadeze din tava si o parte din ea a curs in cuptor. Nu prea inteleg eu cum de a crescut sa curga doar intr-o parte. Un tort cu personalitate 😁 Data viitoare voi pune o tava dedesubt, pentru a ma scuti de frecat coca arsa din cuptor. 
   Nu a fost bai ca a crescut aiurea, pentru ca in momentul umplerii cu crema l-am taiat frumos si drept cu cutitul. L-am taiat dupa cateva ore de la momentul coacerii, deci a avut timp sa se raceasca bine.
   Blatul a iesit usor umed si la taiat se desprind din el multe firimituri. Din aceasta cauza crema de ciocolata intinsa pe tort a fost "murdarita" cu firimituri de blat si a iesit baltata. Pe noi nu ne-a deranjat.


   Pentru crema am pus la incalzit frisca lichida. Cand s-a infierbantat, am oprit focul si am pus in ea ciocolata neagra rupta in bucatele.



   Am amestecat usor cu un tel mic, pana cand toata ciocolata s-a topit. Am turnat acest amestec in castronul in care urma sa pregatesc crema si l-am lasat sa se raceasca bine, apoi l-am pus la frigider pentru cateva ore (vreo 3).


   La frigider amestecul se intareste un pic.
   Dupa cateva ore de odihnit la rece, peste amestecul cu ciocolata am pus mascarpone, zahar pudra si esenta de rom. Cu ajutorul mixerului, la viteza mica, am amestecat totul pana am obtinut o crema omogena.



   Blatul l-am taiat in trei foi, egale ca grosime. Pentru ca este usor umed din cauza iaurtului din compozitie, nu este necesar sa fie insiropat.


   Crema a fost suficienta pentru umplerea si pentru imbracarea tortului si mi s-a parut ca este cea mai buna crema de ciocolata mancata de mine pana atunci ♥ A fost prima data cand am folosit mascarpone in crema de ciocolata si trebuie sa recunosc ca este o alaturare mai mult decat fericita ♥
   Pentru decor am folosit doi biscuiti Oreo, desfacuti astfel incat sa ramana crema doar pe o parte a biscutelui, si cateva bombonele colorate de ciocolata.


   Mi se pare ca a iesit foarte dragut ♥


   Cu lumanarile subtirele infipte in cap, parea o bufnita electrizata 😁 Lumanarile sunt din acelea care se reaprind singure, chiar daca sufla cineva in ele sa le stinga 😁
   Doar eu am stiut ca este o bufnita, toti ceilalti au fost confuzi si ma intrebau ce reprezinta 😂 Ma gandesc ca biscuitii care reprezentau ochisorii au fost prea mici in comparatie cu "capul". Nu-i bai, mie tot mi-a placut mult ♥♥♥


   Teodora Maria la 15 ani ♥♥♥


   Tortul s-a feliat foarte frumos si a fost tare gustos ♥♥♥ In mod sigur il voi mai face!



   La multi ani, puiul meu frumos si cuminte!!! ♥♥♥

P.S.
   Pentru ca am fost cam absenta de pe blog in ulima vreme, am in asteptare pentru publicare multe retete incercate. Cochetam cu ideea de a abandona aceste proiecte de suflet, blogurile mele, apoi mi-am dat seama ca nu pot face acest lucru pentru ca pe mine ma ajuta foarte mult sa am undeva adunate toate incercarile mele culinare si scriitoricesti. Cum mi-am dat seama de asta? Cautam intr-o zi pe blog o reteta pe care stiam sigur ca am pozat-o, pentru ca voiam sa vad cum am facut prima data cand am incercat-o. Am cautat minute bune si chiar ma intrebam ce s-a intamplat de nu o gasesc, mai ales ca sunt foarte organizata si mereu trec in index toate retetele publicate. Pentru ca era musai sa aflu ce ma interesa, am lasat totul balta si am cautat in hartiile mele reteta scrisa. Pe hartie scriu mereu impresiile si ideile mele cu privire la reteta respectiva si hartia m-a ajutat la acel moment, insa asta pentru ca eram acasa la mine si pentru ca sunt (relativ) organizata si cu hartiile. Totusi nu aveam pozele, iar pe mine o anumita poza ma interesa.... Am ajuns intr-un final inapoi pe blog si am gasit reteta cu pozele dorite asteptand cuminte din septembrie 2019 sa fie publicata. 
   Cu o alta ocazie m-am trezit cautand pe celalat blog, Cristina's blog, o anumita fila de jurnal care continea un link ce ma interesa acum foarte tare (modelul de aragaz ce mi l-am cumparat acum cativa ani) si am realizat ca regret ca am incetat sa scriu si pe acel blog. Scriam despre carti, despre experienta mea de sofer fara experienta, file de jurnal, mici proiecte, povesti... De ce m-am oprit? 
   Aceste episoade s-au mai intamplat si cu alte ocazii, asa ca am aruncat pe geam toate gandurile de abandon si iata-ma facand acum ceea ce trebuia sa fac de la inceput, adica sa nu-mi mai pese de vizualizari, like-uri, share-uri, comentarii, marketing, optimizare si recunoastere eterna si sa scriu pentru mine, pentru sufletul meu, pentru pastrarea amintirilor, pentru mostenirea pe care o las in urma. Daca si altii vor gasi utile postarile mele, minunat. Daca nu, bine si asa. Incepand de azi comentariile sunt dezactivate.

Mainile tale ar trebui sa protejeze, nu sa pedepseasca. Ridica mana impotriva bataii copiilor

"Mainile tale ar trebui sa protejeze, nu sa pedepseasca. Ridica mana impotriva bataii copiilor" este o campanie de eliminare a ...

Cele mai vizualizate retete in ultima saptamana